Casatoriile cu „termen de expirare”, cu termen fix. O noua idee s-a nascut pentru cei care vor sa divorteze si nu stiu cum sa o faca. Casatoria cu termen „de valabilitate” imita oarecum inchirierea de masini, numai ca masina e sotia. La cativa ani se reinnoieste contractul daca un cuplu mai vrea, daca nu, divort si papa. Odata reinnoit mai stai cativa ani cu nevasta, dupa care, daca tot nu merge treaba divortezi si nu mai reinnoiesti contractul initial.
In 2007, un candidat german la alegeri a promis ca astfel de contracte vor dura doar sapte ani si va inlocui sintagma pana ca moartea va va desparti. Apoi, in 2011, politicenii din Mexic au incercat sa introduca perioada de proba de doi ani pentru casatorii ca sa nu se mai ajunga la violente si divorturi rapide. Nicio idee nu a devenit lege, dar cu siguranta s-a discutat mult despre ele.
Vinderea sotiei. In secolele 18 si 19 cuplurile din clasa de jos care nu se puteau intelege puneau un scaun in piata centrala, sotia statea frumos pe scaun, si incepea...o licitatie. Cine dadea mai mult cumpara nevasta, insa nimeni nu platea asa de mult pentru o simpla femeie, oricat de frumoasa era.
Odata un barbat si-a vandut nevasta pentru 20 shilingi si un caine. Suprinzator, licitatia era consensuala. Femeile nu aveau nicio problema cu licitatia si cu vanzarea la orice avea un ban de dat pe o femeie de casa. Oricine avea bani de cheltuit pe asa ceva le trata mai bine decat ar fi facut-o sotii lor.
No comments:
Post a Comment