La finalizarea studiilor superioare ne alegem o cariera pe care vrem sa o urmam. Cariera aleasa corect este foarte importanta pentru noi, ne ajuta sa avem o viata frumoasa si satisfactii la tot pasul, sa facem cu placere orice. Indiferent de cariera aleasa putem invata usor sa devenim lideri intr-un domeniu prin coaching pentru cariera. A fi lider inseamna in primul rand in echipa, sa stii cum sa sprijini fiecare membru pentru a avea performante optime, sa intelegi obiectivele organizationale si sa le aliniezi cu cele personale.
Obtinerea unei increderi mai mari si a unei flexibilitati in gandire a celor din subordine, relatiile deschise cu membrii echipelor, gestionarea conflictelor, toate acestea te pot ajuta sa fii un lider adevarat. In sesiunile de coaching pentru cariera oricine poate invata cum sa creasca performanta proprie si a echipei, cum sa castige sustinerea si respectul celorlalti, cum sa aiba o incredere mai mare din partea organizatiilor. A fi antrenat pentru a deveni lider este important si din perspectiva rezultatelor pe care le poti obtine in timp. Cu cat investesti mai mult in sesiuni interactive si in invatare dinamica in cadrul sedintelor de leadership adevarat, cu atat vei avea mai multe sanse sa devii un lider care poate face oricarei provocari. Instrumentele de leadership folosite cu echipele, consultanta profesionista oferita vreme de 30 de zile pe e-mail dupa finalizarea programului, experienta celor care sustin cursurile si numarul mare de metode si de tehnici pe care le poti insusi rapid, toate acestea sunt avantaje de care trebuie sa profiti.
Un lider adevarat va avea nevoie de aceste sesiuni speciale, va trebui sa le adauge o atitudine pozitiva si o gandire cat mai rationala pentru a avea mereu un cuvant de spus si a fi ascultat de cei din jur. Liderii importanti pe care ii cunoastem deja au trecut prin astfel de sesiuni acreditate, au invatat ce au de facut si cum sa isi impuna punctul de vedere in echipa pentru a cultiva un leadership bazat pe incredere si onestitate.
muerte de la historia
Ce nu stiati despre vegetarieni
Vegetarienii si cei care nu au diete de acest tip nu se inteleg deloc. Cele doua tabere nu se inteleg pentru ca au viziuni diferite, pentru ca vad moralitatea altfel, pentru ca fiecare crede ca orice isi pune in farfurie e ceea ce trebuie sa fie acolo. Campaniile impotriva vegetarienilor si agresivitatea aratata ii descurajeaza pe cei care au de gand sa devina vegetarieni. Veganii ii intimideaza si ei pe cei care consuma carne, doar pentru a se apara cumva de atacurile celor care incearca sa le zdruncine credintele.
Veganii se folosesc si de imagini cu animale in suferinta ca sa descurajeze consumul de carne. Si cand vezi asa ceva cum sa te mai apuci sa fii vegetarian. Batalia continua si in ziua de astazi si va continua pana cand cineva va gasi o cale de mijloc. Veganii ii urasc pe vegetarieni mai mult decat ii urasc nonvegetarienii pe vegetarieni. Veganii sunt foarte stricti in privinta consumului de carne si al folosirii oricaror produse care au legatura cu animalele. Multi vegetarieni insa mai mananca o bucata de carne, beau lapte, consuma oua, poarta haine de lana. Neintelegerile dintre vegetarieni si vegani sunt cu atat mai mari cu cat cei din urma cred ca orice actiune care are legatura cu mancatul de carne si cu promovatul acestor obiceiuri duce la scaderea eficientei campaniilor anti-carne. Culmea veganii sunt mult mai toleranti cu nonvegetarienii decat cu alte tipuri de vegetarieni. Consumul redus treptat poate fi o alternativa la vegetarianism. Practic reduci cantitatea de carne consumata pe parcurs, cate putin.
Toti vegetarienii fac asa ceva si le e bine. Sa nu confundati cu flexitarienii. Ambele categorii consuma carne, ocazional flexitarianul mananca o bucata de carne, ceilalti au redus doar consumul de carne, dar mananca in mod regulat. Veganii, lacto-vegetarienii, ovo-vegetarienii, lacto-ovo-vegetarienii, toti au redus pana la zero cantitatea de carne consumata. Multi dintre cei care vor sa devina vegetarieni nu sunt dispusi sa renunte la tot ce inseamna carne, asa ca aceasta alternativa este mult mai buna pentru ei. E mai usor sa reduci consumul de carne pe parcurs decat sa iei o decizie radicala si sa scoti definitiv carnea din dieta ta.

Masina de gaurit cu acumulator e un backup necesar cand vrei sa lucrezi in continuare, chiar daca nu e curent
Vrei sa dai o gaura intr-un material, fie el lemn sau metal, si in zona ta e o pana de curent. Ai masini de gaurit, dar toate sunt dependente de energia electrica. Ce faci in situatia asta? Pentru astfel de scenari ar trebui sa ai pregatita o masina de gaurit cu acumulator. Masina de gaurit cu acumulator este exact ca o masina obisnuita, are toate functionalitatile necesare, numai ca e mai compacta si are si acumulator care inmagazineaza energie.
Timpul de incarcare pentru o masina de gaurit cu acumulator este de pana la 60 de minute, cu o incarcare ai timp suficient sa gauresti tot ce doresti si sa termini treburile in timp util. Faptul ca are acumulator nu schimba cu nimic randamentul sau, curentul electric furnizat de bateria reincarcabila permite realizarea oricaror operatiuni pentru care este destinata, exact ca la o masina obisnuita, fara cumulator. In functie de model masinile de gaurit pot avea acumulatori mai mari sau mai mici, LED pentru iluminarea zonei de lucru, bateriile sunt in general litiu-ion si se reincarca oricand, de la o sursa de curent functionala. Masinile de gaurit cu acumulatori se pot folosi si in spatii mici, portabilitatea este garantata in permanenta de acumulator, cam toate modelele moderne au acumulatori interschimbabili, functii de insurubare.
Turatiile la care ajung aceste tipuri de unelte electrie sunt si de 1500 rpm, minim 300 rpm, se aleg in functie de materialele de prelucrat. Pe langa toate aceste avantaje masinile de gaurit cu acumulator sunt si economice, randamentul este bun de fiecare data, componentele lor sunt de calitate si rezista la uzura, asa ca vor putea fi folosite mai mult timp fara a se defecta. Preturile masinilor de gaurit care au acumulatori sunt bune, se gasesc peste tot in magazinele de profil, greutatea lor nu este foarte mare, tocmai pentru a putea fi luate oriunde este nevoie de ele.

De ce imi place masina de gaurit cu acumulator?
Acum doua saptamani am fugit din orasul prea aglomerat pana la tara, unde, ca sa nu pierd vremea degeaba, m-am apucat de mesterit prin locuinta si prin curte. Am reparat cam tot ce se putea, am refacut cotete si locul de joaca al micutilor, am dat o noua fata sufrageriei. Insa nimic din toate astea nu le-as fi putut face daca nu aveam o masina de gaurit cu acumulator. Spre deosebire de cea clasica, cu fir, cea cu acumulator e foarte indemanatica, rapida, eficienta, face acelasi lucru ca si o masina cu fir, insa mult mai bine.
Daca nu e curent poti sa continui ce ai de facut fara probleme, acumulatorii se incarca rapid, autonomia lor e de cateva ore bune asa ca poti sa gauresti pana termini tot ce ai de facut. Am preferat o masina de gaurit cu acumulator si pentru ca nu te mai incurci mereu in fir, nu depinzi de prize si amplasarea lor, esti mereu sigur pe ce faci si nu risti sa te electrocutezi de la vreun fir care nu e izolat bine. In plus masina de gaurit care foloseste acumulatori poate fi luata oriunde, are design compact, are toate accesoriile necesare, pretul e mic si se gaseste cam peste tot. Masinile de gaurit cu acumulator sunt foarte bune si pentru amatori ca mine, si pentru profesionisti, iti dau o mai mare incredere in timp ce lucrezi si te ajuta sa termini treaba rapid si cu rezultate foarte bune.
Gaurile pot fi de diverse marimi, cand gauresti vibratiile sunt reduse, ai control total asupra masinii, nu este foarte grea in mana si permite obtinerea unor gauri perfecte din cateva miscari. Precizia, materialele de calitate, numarul mare de tipuri si modele disponibile pe piata, calitatea buna a serviciilor puse la dispozitie de firme, iata doar cateva avantaje care m-au convins sa cumpar asa ceva si care i-ar putea convinge pe clienti si aiba in trusa de scule si o asemenea masinarie.

CE TALiSMANE ADUC NOROC ZODIILOR ANUL ACESTA?
Leul trebuie sa poarte asupra sa cristalul de stanca. Este o piatra rara dar foarte benefica, ea înlatura gandurile negre si da inspiratie celor nascuti in aceasta perioada. Cu ajutorul acestei pietre norocoase, mintea si spiritul nativului de foc vor fi in deplina forma.
Surprinzator sau nu, talismanul norocos al Fecioarei în 2017 este citrinul. Această piatra de culoarea lamaii aduce buna dispoziție, ințelegere si o stare generala de bine. Totodata ajuta digestia si pancreasul.
Balanta trebuie sa aiba asupra sa sodalit. Aceasta piatra este specifica nativilor din aceasta zodie si ea ii călăuzeste pe drumul cel bun. O piatra de o culoare mai intunecata, ca marea in adancuri, inlatura emotiile puternice si aduce liniste si echilibru interior. Culoarea intensa a acestei pietrii te porta cu gandul departe in vise dar te protejeaza ori de câte ori ai nevoie.
Talismanul norocos reprezentativ pentru Scorpion este carneolul. Aceasta piatra aduce mare putere de concentrare si il protejeaza de energiile negative si gandurile necurate indreptate asupra lor. Este recomandat ca cei din zodia scorpion sa poarte asupra lor aceasta piatra sau sa o pastreze in casa unde locuiesc pentru a-i proteja de vraji si farmece.
Sagetatorul trebuie sa poarte obsidian, o piatra de culoare neagra reprezentativa pentru cei nascuți in această perioada. Aceasta piatra ii fereste de rau si le aduce numai bine pe toate planurile. Acest an se pare ca este unul benefic pentru ei, deoarece astrele le sunt mai favorabile decat in anul precedent.
Pentru Capricorn talismanul norocos imbraca mai multe forme, lor li se potriveste orice tip de cuart. Cuartul va fi ca un protector sentimental pentru Capricorn care ii va aduce mult noroc in dragoste si pe plan familial.
Vărsatorului ii este recomandat sa aiba un ametist la el daca vrea sa scape de insomnii. De obicei, cei nascuti în aceastt zodie nu au somnul lin si linistitor. Pentru a nu avea un somn tulburator si pentru a reusi sa adoarma varsatorul trebuie sa pună ametistul sub perna, care il va veghea pe parcursul noptii.
Comparatoarele online de preturi sunt punctul de plecare pentru a afla pretul cel mai bun pentru o consultatie dermatologica sau un tratament
Sunt multe situatii in care avem nevoie de un medic dermatolog si de o consultatie de specialitate. O alergie cutanata, probleme cu alunitele, tratamente chirurgicale, faciale, iata doar cateva dintre situatiile care ne determina sa ne facem o programare la dermatolog. Clinicile care ofera servicii medicale in acest domeniu sunt destul de multe, se gasesc in toate marile judete, preturile difera de la caz la caz.
Pentru a sti unde e mai ieftin si unde merita sa mergem putem accesa comparatoarele de preturi dermatologie, site-uri specializate care ofera acces la bazele de date actualizate cu preturi la toate tipurile de servicii medicale legate de dermatologie. Avantajele oferite de comparatoarele de preturi dermatologie tin de simplitatea interfetelor, de simplitatea cautarii, cu un cuvant cheie si cateva filtre puteti ajunge imediat la rezultatele dorite. De asemenea pe lista de avantaje mai includem si prezenta hartilor interactive pentru orientare, prezenta link-urilor catre site-urile oficiale, unde se pot face si programari, descrierile detaliate ale clinicilor private care au cont pe site.
Insa cel mai important avantaj ramane comparare rapida si simplificata a mai multor preturi de la aceeasi clinica sau de la clinici diferite, cu afisare celui mai bun pret de fiecare data. Comparatoarele online de preturi pentru servicii medicale includ o multime de referinte legate de preturile practicate, pe site-uri sunt alese doar clinici private de calitate, cu experienta si servicii cat mai diverse, oferite la preturi bune.
Cabinetele si clinicile dermatologice listate pe site-urile tip comparator de preturi isi actualizeaza preturile mereu, veti sti exact cat platiti pentru un consult dermatologic. Pe site-uri aveti la dispozitie si compararea „fata in fata” pentru a vedea exact preturile la aceleasi servicii medicale si a alege doar clinica cu cele mai bune oferte. Aceste comparatoare online de preturi isi dovedesc utilitatea si atunci cand nu avem timp sa ne deplasam la doua sau trei clinici pentru a afla preturile sau cand vrem sa ne facem o idee despre tariful practicat in cazul unei consultatii, pentru o interventie.
Tipuri de piloti pentru constructii
Micropilotii sunt piloti de diametru mic, forati, turnati si/sau injectati cu pasta de ciment, avand elemente de intarire din otel, care sustin o incarcatura mai mare comparativ cu pilotii conventionali. In functie de modul de executie, pilotii sunt de doua tipuri - piloti prefabricati si piloti executati pe loc – in situ.
Pilotii prefabricati pot fi realizati din lemn, metal, beton armat sau beton precomprimat. Astfel de piloti se pot lucra in fabrici sau direct pe santier, apoi transportati la locul de executare a lucrarii si pusi in pamant printr-una din urmatoarele tehnici: batere, vibrare, vibropresare sau insurubare. Pilotii executati in situ sunt realizati prin turnarea betonului in gauri care se sapa dinainte pe locurile unde se vor turna pilotii.
In functie de modul de transmitere in teren a incarcarii axiale, exista piloti purtatori pe varf si piloti flotanţi. La prima categorie pilotul patrunde cu varful intr-un strat dificil – intra in aceasta categorie pietrisul, argila tare sau roca stancoasa – iar incarcarea pilotului se transmite prin presiune la contactul dintre baza si teren. La pilotii flotanti baza sau varful se opreste intr-un strat compresibil, iar incarcarea axiala se transmite prin frecare laterala.
In functie de modul in care se realizeaza gaurile in care vor fi instalati pilotii, exista piloti forati, cu tub recuperabil sau nerecuperabil, piloti realizati prin batere, prin vibrare sau prin forare in uscat (cu burghiu sau cu cupa sau cu noroi bentonitic). De asemnea, dupa efectul gaurii asupra terenului in care se lucreaza, exista piloti de dislocuire – in cazul carora pilotul inlocuieste o cantitate anume de pamant, indepartata prin forare – si piloti de indesare – in cazul acestora nu se evacueaza nicio cantitate de pamant, ci terenul din jur se compacteaza sau se ridica la contactul cu pilotul.
ONIXUL- PIATRA EMOTIILOR PUTERNICE
Onixul este o piatra semipretioasa potrivita pentru darurile oferite cu ocazia aniversarilor de casatorie dar nu numai. Ea si-a castigat popularitatea inca din timpurile Greciei si Romei Antice datorita texturii sale fine si nuantei de negru ce reprezinta luxul caselor de moda in materie de haine accesorizate cu bijuterii.
Intunecatul si fascinantul onix elimina gandurile negative si poate deveni o adevarata muza inspirationala pentru cei care vor sa isi dezvolte creativitatea. Asa numita piatra a secretelor, ofera fiecaruia ocazia de a-si urma propriile idei si decizii. De asemenea, onixul are o proprietate unica de a stoca amintirile purtatorului si dezvolta creativitatea celui care il poartă. Asadar, ori de cate ori ai nevoie de inspiratie poarta aceasta piatra semipretioasă si vei scăpa de amintirile neplacute. Pietrele pretioase nu îsi vor pierde niciodată sclipirile magice.
Formatie nunta pentru zile de neuitat
Daca in curand o sa luati parte la un eveniment cu adevarat memorabil si doriti sa aveti o amintire remarcabila atunci apelati la profesionisti si alegeti aceasta formatie nunta Bucuresti.
Bucurati-va de prestatia extraordinara a solistilor si ascultati cu drag orchestra ce da farmec petrecerii. Si pentru ca sa stiti cat mai multe despre cei care fac parte din acesta formatie nunta Bucuresti, haideti sa-i cunoasteti mai bine pe interpreti.
Mirela, este solista de muzica usoara, fosta participanta la concursul X Factor. Ea este o gazda primitoare si o fire energica, care transmite prin vocea ei sentimente de liniste si bucurie. Avand un repertoriu larg ce reuneste atat muzica internationala cat si nationala, reuseste sa se faca indragita inca de la primul contact cu publicul.
Gina este solista de muzica populara si folclor. Daca acest gen este preferatul dumneavoastra, atunci merita sa o cunoasteti indeaproape. Ea canta muzica populara specifica zonelor tarii. Un interpret de muzica populara imbracat in costum national intregeste o imagine de exceptie. Aparitia ei este o splendoare demna de apreciat.
Aceasta trupa este foarte solicitata la evenimente particulare de exceptie din tara dar sustine si numeroase concerte in strainatate. De asemenea, sarbatorile au o conotatie aparte in compania lor. Lucian Band este o formatie nunta Bucuresti exceptionala care va transforma orice eveniment intr-o amintire de suflet.
Ei transforma un eveniment deosebit intr-o ambianta de vis, un spectacol distins de neuitat. Pentru un plus de diversitate luati parte la un show original oferit doar de Lucian Band. Apelati la cei mai experimentati pentru o amintire memorabila demna de pastrat in inima celor care ii indragesc.
Attitude is a choice
“Attitude is a choice. Happiness is a choice. Optimism is a choice. Kindness is a choice. Giving is a choice. Respect is a choice. Whatever choice you make makes you. Choose wisely.”
--- Roy T. Bennett, The Light in the Heart
Cosmeticele bio vs. cosmeticele naturale. Ce alegem?
Daca nu stii exact la ce sa te uiti este foarte greu sa deosebesti intre cosmetice bio si cosmeticele naturale. Ambele sunt cam la fel la prima vedere, difera doar eticheta. Diferentele sunt insa mai mari si mai clare daca stii la ce sa te uiti.
Cosmeticele naturale au ingrediente derivate din plante, minerale, chiar alege marine. In ele se pot gasi totusi conservanti, substante chimice. In cosmeticele organice nu exista niciun adaos chimic, toate plantele din care s-au extras substantele active au fost crescute fara fertilizatori sau pesticide, nu au fost facute modificari genetice.
Niciun produs care va sta pe raftul de cosmetice bio si nu va avea 100% ingrediente organice nu va primi eticheta mult dorita, daca e vorba de doar 70% ingrediente organice producatorii sunt obligati sa le precizeze, fara a avea si avizul necesar pentru a primi eticheta bio.
Ca sa primeasca atributul bio produsul cosmetic nu trebuie sa aiba nici coloranti, nici parfumuri sintetice, silicon, parafina, testarea lui trebuie facuta cu mare atentie pentru a se descoperi orice urma de substante chimice. Produsele naturale contin minim 15% ingrediente de origine naturala, cele bio au nevoie conditii foarte stricte de pastrare, putand sa se degradeze rapid la temperatura camerei.
Si preturile pot spune imediat ce e bio si ce natural. Un produs bio din cosmetica va fi mult mai scump decat unul natural pentru ca si productia costa mai mult, cultivarea plantelor este mai dificila, extragerea substantelor mult mai grea.
Produsul bio este vandut si in farmacii sau magazine online de profil, este semnalizat corespunzator, pe eticheta se va vedea rapid tot ce contine si procentul subsantelor organice din interiorul sau astfel incat putem sti clar ce cumparam de fiecare data.
Asadar diferentele dintre bio si natural sunt destul de clare pentru cei care se documenteaza inainte sa cumpere, producatorii au grija sa eticheteze corect si sa declare toate ingredientele folosite in asa fel incat cumparatorii sa poata compara mai usor produsele.

Cand vine iarna
de Emilia Plugaru
"Toată lumea ştie
Că-ntr-o bună zi,
Pe neprins de veste
Iarna va veni.
Iarnă, iarnă rece,
Nu eşti prea miloasă.
Focul nu se-aprinde
Şi e frig în casă.
Din hogeaguri triste
Nu prea iese fumul,
Apa-i îngheţată,
Troienit e drumul.
Dacă faci necazuri,
Iarnă, de ce vii?
– Omule, mă iartă,
Vin pentru copii.
Vin pentru pâinică,
Să n-o rupă vântul.
Vin, c-o blană albă,
Să îmbrac pământul…"
Pe platforme industriale sau la metrou, peretii mulati asigura o rezistenta mai mare a structurii care se afla la suprafata
Desi este un termen care pare sa fie destul de nou, peretele mulat are o vechime destul de mare, inca din 1950-1952 in Italia, constand in crearea unor transee adanci fara a exista sprijinirea obisnuita a peretilor, ea realizandu-se cu un noroi de foraj.
Betonul se toarna in sapaturile facute, peretii subterani sunt continui si foarte solizi, peretii sapaturii se transforma in cofraj, betonul se muleaza pe forma si neregularitatea sapaturii.
Asa iau nastere acesti pereti mulati Terratest, foarte utili in lucrarile de sustinere, fundatii sau pentru ecranele de protectie, ei etanseaza si cresc rezistenta peretilor, in multe cazuri peretii de acest tip sunt parte a constructiilor.
Peretii mulati au in componenta piloti si panouri, poti fi cu un corp realizat din beton care se toarna pe loc, de tip mixt, rosturile dintre panouri sunt din prefabricat, la care se adauga betonul turnat pe loc. Prin realizarea unor pereti mulati Terratest se pot reduce si consumul de ciment sau otel, dar si manopera aferenta, lucrarile dureaza mai putin si siguranta este mai mare.
Intalnim peretii mulati si la metrou, si la fundatiile de la platforme industriale, peretii pot fi facuti din noroi bentonic, bentonita, ciment, la care se adauga aditivi si agregate pentru rezistente mai mare.
Odata turnati peretii mulati nu vor avea probleme de rezistenta, uzura nu va fi asa de mare, rezistenta la uzura depinde si de materialele din care sunt facuti, prezenta lor este semnalata mai ales in zonele urbane, acolo unde si terenul poate avea nevoie de o sustinere suplimentara.
Firmele care executa pereti mulati au tehnologii de ultima generatie, pot sa execute lucrarile rapid, ofera si consultanta specializata de proiectare si implementare, toate masuratorile sunt exacte si se pot face in orice loc doreste fiecare client.
Dupa ce totul e gata si se toarna si betonul peretii mulati sunt testati inainte de a fi dati in primire pentru ca structurile care se vor baza pe ei sa fie cat mai stabile si sa poata fi exploatate cat mai simplu pe o perioada lunga de timp.

Controlul portii automate e acum mult mai usor si mai rapid cu o telecomanda BFT pentru sistemele de automatizare a portilor
Unul dintre elementele importante ale unui sistem de automatizare este telecomanda. Cu ea putem inchide si deschide portile, putem controla miscarea pe orizontala a portii, viteza de deplasare. Telecomanda pentru portile automate este in general de mici dimensiuni, are un design usor de folosit, este dotata cu butoane mari usor de actionat pentru o manevrare cat mai simpla a portilor. In functie de ce fel de telecomanda BFT alegeti puteti avea si sisteme de fixare in autoturism, pana la 4.5 milioane de miliarde de combinatii, rolling code cu un cod secvential pentru introducere multipla.
De asemenea, telecomenzile moderne pentru portile automate sunt dotate cu un sistem inteligent de gestionare a codurilor de activare si a certificatelor, pot invata „din mers”, au si receptoare de proximitate integrate cu o codificare puternica, O-Code cu 72 Bit. Securitatea oferita de modelul de telecomanda BFT modern este garantata de sistemul de calcul si recunoastere, care accelereaza si timpul de raspuns al automatizarii. Activarea unui nou transmitator se poate realiza prin utilizarea unui transmitator deja activat in receptor sau prin interfetele multifunctionale cu introducerea certificatului receptorului prin apropiere de O-Box.
Daca se pierde sau se fura telecomanda se inlocuieste, se pastreaza functiile celei anterioare, se dezactiveaza imediat cea furata cu ajutorul vechiului transmitator. Telecomenzile se pot purta oriunde, in buzunar, geanta, poseta, in masina, nu ocupa loc mult, sunt eficiente si simplu de folosit, materialele rezistente permit utilizarea pe o perioada lunga de timp, nefiind nevoie de inlocuirea lor. Utilitatea telecomenzilor pentru portile automate este cu atat mai mare cu cat producatorii incearca sa integreze in permanenta noi functii care sa simplifice si mai mult controlul portilor automate, noile telecomenzi au interfete speciale de control usor de configurat si foarte simplu de folosit in orice conditii.
Modele diverse de telecomenzi pentru porti batante sunt de gasit si pe divid.ro, magazin online cu tot ce v-ar putea trebui pentru automatizarea corecta a portilor cu diverse greutati. Tot acolo veti avea la dispozitie oferte personalizate, transport rapid si gratuit in functie de valoarea coletelor comandate, consultanta gratuita si produse de calitate de la producatori de top, cu rezistenta mare la uzura si usor de montat.

Romanii din Marea Britanie dupa Brexit. Ce schimbari vor aparea si ce va ramane la fel?
Brexitul a fost poate cea mai mare lovitura data celor care lucreaza si locuiesc in Marea Britanie si nu sunt cetateni britanici. Iesirea Marii Britanii din U.E. are o multime de repercusiuni asupra intregii uniuni, economice, sociale, politice. Nu vom vorbi aici despre toate implicatiile Brexitului, ci doar despre ce inseamna el pentru romani. In Anglia sunt potrivit unor statistici oficiale peste 230.000 de romani, dar neoficial sunt si mai multi. Cei mai afectati de aceasta criza politico-socialo-economica sunt romani in uk care nu au rezidenta permanenta si nici nu muncesc cu acte legale.
Romanii care nu au reusit sa aiba rezidenta permanenta risca sa isi piarda locurile de munca de acolo, sa fie expulzati si sa nu aiba cum sa mai revina in tara respectiva. Muncitorii vor fi afectati de aceste schimbari drastice, deja se castiga mai putin, locurile de munca nu mai sunt asa de sigure, cei care vor sa plece acum in Anglia nu prea mai au asa de multe sanse sa se angajeze. Cat despre studentii romani care sunt foarte multi in fiecare ani, acestia nu vor avea de suferit, autoritatile britanice si cele europene vor asigura in continuare o educatie la cele mai inalte standarde pentru toti studentii straini care ajuta invatamantul britanic si ofera surse de venit pentru acesta. Limitarea libertatii de miscare va influenta insa si posibilitatea unor romani in uk cu diploma de a gasi un loc de munca acolo, generatia 2017-2018 va fi ultima care va beneficia de toate avantajele studiului in Marea Britanie insa, care va putea imprumuta bani de la stat pentru studii complete.
Pe viitor se va primi aceasta finantare intr-un scenariu optimist, insa cei care vor dori sa lucreze vor avea nevoie se permise speciale pentru munca. In scenariul pesimist taxele de studii ar putea creste si a obtine un loc in universitati si colegii ar putea deveni o misiune imposibila pentru cei care nu dispun de un buget prea mare.

Subscribe to:
Posts (Atom)