Cu o saptamana in urma, un domn profersor ne-a adresat o intrebare: ce obiect ar putea deveni simbolul romanesc care sa ii faca pe romanii de pretutindeni sa fie mandri ca sunt romani? La momentul respectiv, discutia s-a incheiat fara un raspuns clar si fara vreo idee sclipitoare.
Nu am reusit sa identificam un numitor comun care sa ii aduca pe toti romanii la sentimentul de iubire fata de patria mama.
Am stat mult timp si m-am gandit la ce m-ar putea face pe mine sa am un sentiment “cald” atunci cand vine vorba de Romania.
Eu vad instrumentul de masura pentru determinarea gradului de afectiune pentru tara mama ca pe o axa care are la un capat “Iubire” si la celalalt capat “Ura”. In mijloc se gaseste “Indiferenta” si se mai afla, poate, variabile precum “simpatie”, “antipatie” si altele.
Ca sa poti sa creezi un mecanism comunicational care sa aiba scopul de a-i detemina pe cei care se situeaza pe axa negativa, “indiferenta - ura” sa migreze uniform spre axa pozitiva “iubire - indiferenta” trebuie in primul rand sa cunosti situatia tarii si sa iti dai seama unde te situezi tu insuti, ca individ.
In cazul meu, cred ca ma identific cu publicul care a trecut prin mai multe stadii: cand eram copil iubeam Romania. Apoi am crescut si am vazut ca alte state o duc mai bine si copiii de acolo au sanse de dezvoltare mai multe decat mine. Am mers mai departe spre “indiferenta”. De la “indiferenta” la “antipatie” nu a fost decat un pas. Pasul l-am facut cand am observat ca in statele civilizate romanii sunt dispretuiti. Am inaintat spre axa negativa inca putin cand am aflat de la profesorii mei ca Romania a fost primita in Uniunea Europeana pentru ca europenii aveau nevoie de o “groapa de gunoi”. Acest lucru se refera la faptul ca in tara la noi sunt aduse spre vanzare toate produsele care nu se vand in celelate state europene pentru ca nu sunt bune, au defecte sau au o calitate dubioasa. Totusi, nu ma aflu inca la capatul negativ. Nici nu as vrea sa ajung.
Orice ar fi, Romania e tara in care m-am nascut, in care am crescut, in care am invatat, in care iubesc, in care cresc si in care vreau sa locuiesc. Cum sa urasc o tara care are atatea lucruri minunate de daruit? Ma refer aici la tinerii supradotati si elemente de natura care in alte state sunt vazute doar in poze. Avem munti si mare.
Avem aer curat. Avem potential. Dar nu avem lideri. Dar pentru ca nu avem lideri, nu pot sa urasc tara asta.
Sunt convinsa ca sunt multi care simt la fel ca mine. Ar putea pleca in alte state, dar ar simti ca ar rupe ceva din ei. Si chiar si asa, oriunde am pleca, la origini tot romani vom ramane.
Nici acum nu stiu ce obiect m-ar face sa trec in jumatatea de “iubire” a axei de masurare. Nu cred ca un simplu lucru, respectiv o simpla campanie de comunicare ar putea sa aduca in sufletul celor care isi duc viata de la o zi la alta, fara sa stie daca maine vor mai avea unde sa doarma si ce sa manance.
Nici pentru cei care traiesc deasupra mediei, din punct de vedere financiar, nu vad care ar putea fi solutia sa ajunga cu sufletul mai aproape de natiunea mama.
Este clar ca suntem diferiti. Este clar ca vom reactiona diferit la anumite circumstante. Este clar ca ne raportam la Romania in mod diferit. Si atunci cum sa ajungem la un numitor comun? Cred ca intrebarea aceasta va ramane adresata pentru o lunga perioada de timp pana vom avea un raspuns. Poate nu vom avea raspuns niciodata.
No comments:
Post a Comment